De la Dieselgate, la energie “verde”: Volkswagen vrea să-și refacă imaginea și promite că producția modelului electric ID va fi făcută cu zero emisii de CO2

de Paul Cosma
Sambata, 16.02.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen vrea să folosească doar energie regenerabilă pentru producția modelului electric ID. Convinși că schimbările climatice sunt “cea mai mare provocare a vremurilor noastre”, nemții speră să-și refacă imaginea puternic afectată de scandalul Dieselgate.

Grupul Volkswagen a anunțat că producția modelului electric ID va fi realizată doar cu energie regenerabilă, spunând că, în acest fel, va reduce amprenta de carbon cu un milion de tone de CO2 pe an.

Cu o imagine șifonată după scandalul Dieselgate, dar fără un impact negativ asupra vânzărilor sale, grupul german folosește acum termeni precum “energie verde”, "mobilitate sustenabilă” sau “ofensivă electrică”.

“Schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare a vremurilor noastre. Ne asumăm responsabilitatea ca noul ID să fie primul model VW a cărui producție să nu afecteze clima. În acest sens, lucrăm la mai multe moduri în care să folosim energia verde, a transmis unul dintre oficialii VW.

Volkswagen susține că energia regenerabilă va fi folosită la producția lui ID în fabrica din Zwickau, care va începe la final de 2019.

Grupul german va investi peste un miliard de euro în uzina respectivă pentru o producție de 300.000 de mașini electrice pe an.

Via VW

Comentarii (2)

  • mircea badea
    pai sa bage hibridizare in toate modelele, sa poti merge electric urban macar.
    1 0
  • Dca ne baga si un mic soft sa pacalim cantoru iau si eu una
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru