Controverse despre producția lui Ford Mondeo în Europa: americanii neagă că vor importa modelul din China

de Daniel Popescu
Vineri, 15.12.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford și-a anunțat furnizorii că nu va mai produce Mondeo la uzina din Valencia, însă a negat speculațiile potrivit cărora clienții europeni vor fi nevoiți să cumpere modelul importat din China.

Ford a anunțat în luna noiembrie că va investi 750 de milioane de euro în dezvoltarea uzinei pe care o deține la Valencia (Spania), cu scopul de a produce acolo noul Kuga. Obiectivul este creșterea producției de SUV-uri, segmentul cu cea mai mare creștere de vânzări în Europa, în detrimentul producției de sedan-uri. 

În prezent, la uzina din Spania, constructorul american produce, pe lângă Kuga, și Mondeo, monovolumele S-Max și Galaxy și utilitarele Tourneo Connect și Transit Connect. Totuși, agenția de presă Reuters a relatat în această săptămână că Ford și-a anunțat furnizorii că în 2020 va muta producția lui Mondeo de la Valencia, fără să nominalizeze însă noua fabrică pentru modelul de segment D.

În acest context, în presa internațională au apărut speculații potrivit cărora Ford ar putea vinde pe piața europeană un Mondeo fabricat în China. De altfel, Ford Mondeo este deja produs în China pentru piața locală prin intermediul unui parteneriat cu producătorul Changan Ford.

Oficialii producătorului american au anunțat însă într-un comunicat de presă că nu intenționează să importe noul Ford Mondeo de pe piața din China.

"Nu avem planuri pentru a exporta următoarea generație Mondeo din China în America de Nord și Europa. Mondeo este o parte importantă a gamei Ford. Vom avea ulterior mai multe informații despre următoarea generație Mondeo", spun reprezentanții mărcii.

În acest an, mai mulți constructori europeni au început ia în considerare importul de mașini din China. La sfârșitul lunii mai, Volvo S90 a devenit primul model importat din China în Europa, iar Grupul PSA Peugeot-Citroen a început să importe din China motoare turbo pe benzină cu 3 cilindri de 1.2 litri care echipează modele precum Peugeot 2008, 308 și 408 și Citroen C4. În plus, BMW a obținut licența pentru a exporta mașini construite în China, însă cel puțin pentru moment nu va aduce astfel de modele pe Bătrânul Continent.

Via Automotive News, Reuters

Comentarii (2)

  • Ii astept cu productia de Mondeo cu paine si...praz!
    0 0
  • Nu ar fi nicio problemă, poate chiar ar aduce avantaje financiare importante....oricum la calitatea materialelor și a asamblării Mondeo a pierdut lupta cu modelele contracandidate din segmentul D.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru