Confirmare oficială: Șeful motoarelor BMW va fi noul CEO Audi din aprilie 2020

de Paul Cosma
Sambata, 16.11.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Markus Duesmann, șeful departamentului de dezvoltare a motoarelor BMW, este noul CEO de la Audi, potrivit unui comunicat oficial al grupului VW. Duesmann va prelua noua poziție de la 1 aprilie 2020, în timp ce actualul șef, Bram Schot, va părăsi Audi pe “cale amiabilă”.

Presa din Germania a scris recent că grupul Volkswagen este pe cale să facă un transfer important din curtea rivalilor de la BMW. 

Markus Duesmann, cel care se ocupă cu dezvoltarea motoarelor constructorului bavarez, era favorit să devină șeful Audi, conform Frankfurter Allgemeine Zeitung, care a citat atunci surse apropiate de situație. 

Informațiile din presa germană au fost confirmate acum de un comunicat oficial dat de grupul VW. 

Duesmann va deveni noul CEO Audi, începând din 1 aprilie 2020. Bram Schot, actualul șef al producătorului german, va părăsi compania pe “cale amiabilă”, la sfârșitul lunii martie 2020. 

Duesmann este al treilea oficial de rang înalt pe care Volkswagen l-a “furat” din curtea BMW în ultimii ani. Cel mai important a fost transferul lui Herbert Diess, actualul conducător al grupului german VW. 

Via Volkswagen

Comentarii (5)

  • In urma acestor transferuri de la echipa rivala, care au fost rezultatele ? Au plusat putin la imagine si atat.
    7 1
  • Mai e de mentionat ca si Grupul Hyundai-Kia a luat vreo 2 oameni importanti de la BMW in ultimi ani...
    Oricum la motoare BMW e depasit total de cativa ani.....
    Nu mai au acele motoare dupa care se ghida industria acum 10-15 ani...
    4 8
  • @ tzenu

    Cine mai are motoare dupa care se ghida industria ? Nu inteleg la ce este depasit total Bmw, in privinta motoarelor. Se descurca foarte bine, cu toate schimbarile din ultimii ani, mai mult, furnizeaza si altor constructori motoare.
    11 2
  • inexorabil
    Dar barem acele motoare BMW ascultă de Duesmann, dacă tot le este şef? Sper să-l respecte, în primul rând. În curtea lui VAG, motoarele foloseau tot felul de softuri-tertip şi asta fiindcă nu aveau şi nu ştiau de frica unui şef clar. În acest caz însă, se specifică: “Şeful motoarelor”. Aşa da! Totuşi, cu ce l-or fi supărat acestea de se duce staroste (indirect) peste altele? Aaa, şi încă ceva: oare Herr Duesmann să nu intuiască faptul că se pregăteşte un asasinat în masă împotriva ICE? Sau o fi crezând că orice sistem de propulsie care nu este bazat pe blocul cilindrilor trebuie considerat tot motor adecvat pentru automobilism?
    2 2
  • Herr Markus Duesmann pune si la Audi distributia pe lant si in spatele motorului... calul troian, herr asta
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru