Audi va prezenta conceptul unui nou SUV electric în 2019: versiunea de serie va sosi în 2021, simultan cu e-tron GT

de Daniel Popescu
Marti, 18.12.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi va prezenta anul viitor conceptul unui nou SUV electric, care ulterior va primi o versiune de serie în 2021. Din punct de vedere al dimensiunilor, noul model va fi poziționat în gamă între Q2 și Q3.

Audi și-a propus să lanseze 12 modele electrice până în 2025, iar cinci dintre acestea vor fi SUV-uri. Printre modelele planificate de constructorul cu sediul la Ingolstadt se numără și un SUV electric care din punct de vedere al dimensiunilor va fi poziționat în gamă între Q2 și Q3.

Audi nu a dezvăluit încă numele noului model, însă acesta va fi prezentat în versiune de concept în prima parte a anului 2019. Ulterior, versiunea de serie va apărea pe piață în 2021.

Noul model va fi dezvoltat pe platforma modulară MEB (Modular Electric Drive Kit) și va prelua o serie de elemente de design de la e-tron GT.

Gama de modele electrice Audi începe deja să se contureze. SUV-ul Audi e-tron poate fi deja comandat cu livrare în 2019, însă livrările au fost deja amânate cu 4 săptămâni pentru o serie de modificări de natură software. 

Versiunea coupe a acestuia, Audi e-tron Sportback, a fost deja prezentat în stadiu de concept înainte de lansarea versiunii de serie în cursul anului viitor.

De asemenea, Audi a prezentat recent și conceptul lui e-tron GT, o sportivă electrică de 590 CP și cu autonomie de 400 de kilometri percepută drept un rival pentru Tesla Model S.

Acest concept va primi o versiune de serie la sfârșitul anului 2020, înainte ca startul livrărilor să aibă loc în prima parte a anului 2021, simultan cu cele pentru noul SUV electric al cărui nume nu a fost încă dezvăluit.

Via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru