Ascensiunea SUV-urilor în Europa: o treime din piață și creștere de 20% după primele 6 luni

de Paul Cosma
Luni, 17.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Vânzările de SUV-uri în Europa au crescut cu aproximativ 20% după primele 6 luni din acest an, acest segment reușind să înregistreze o treime din volumul total de vânzări, potrivit analiștilor de la Jato Dynamics. Per total, piața auto europeană a crescut cu 2.5% în prima jumătate a lui 2018.

Segmentul SUV-urilor își continuă ascensiunea la nivel european, marcând interesul tot mai mare din partea clienților pentru aceste modele.

Cu vânzări ce au înregistrat o creștere de 19.5% în primele 6 luni, la 2.9 milioane de unități, SUV-urile au acum o cotă de piață de 34.7% la nivel european. Potrivit datelor Jato Dynamics, vânzările au crescut cu 560.000 de unități față de aceeași perioadă de anul trecut.

O contribuție importantă la acest rezultat au avut-o SUV-urile compacte, ale căror vânzări au crescut cu 43.7% în primele 6 luni. Printre cele mai căutate modele la nivel european s-au numărat Volkswagen T-Roc, Citroen C3 Aircross și Seat Arona.

La polul opus se află SUV-urile mari și premium, cu vânzări în scădere. Specialiștii spun că aceste modele sunt mai puțin căutate de către clienți din cauza costurilor și a cifrelor mai ridicate privind consumul.

Via Automotive News

 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru