Alpine A110 a intrat pe linia de producție: sportiva de 252 CP este asamblată în cadrul uzinei din Dieppe

de Cornel Șocariciu
Vineri, 15.12.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Alpine A110 a intrat în producție. Modelul sportiv este asamblat în cadrul uzinei din Dieppe, iar pentru pregătirea producției, francezii au investit 35 de milioane de euro. Numărul angajaților a crescut și el cu 60%.

Modelul Alpine A110 a fost prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care s-a desfășurat în primăvara acestui an. Acum, oficialii producătorului francez au anunțat că modelul a intrat pe linia de asamblare a uzinei din Dieppe, locul unde era fabricat și vechiul A110 Berlinette.

Investițiile făcute de francezi în uzina din Dieppe pentru lansarea în producție a lui Alpine A110 s-au ridicat la 35 de milioane de euro, iar numărul angajaților a crescut și el cu 60 de procente. Acum, uzina din Dieppe are 392 de angajați și fiecare dintre aceștia a trecut printr-un stagiu special de pregătire de 140 de ore.

Alpine A110 are o masă totală de doar 1.080 de kilograme și folosește un motor de 1.8 litri turbo. Propulsorul dezvoltă 252 de cai putere la 6.000 rpm și 320 Nm. Transmisia folosită de A110 este una automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte și este dezvoltată de Getrag. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4.5 secunde, iar viteza maximă este limitată la 250 km/h.

De asemnea, Alpine promite și un A110 Cup.

Modelul dedicat circuitului esste cu 30 de kilograme mai ușor comparativ cu versiunea de stradă, iar motorul produce 270 de cai putere. Din 2018, Alpine A110 Cup va concura într-o competiție monomarcă: Alpine Europa Cup.

Conform unor zvonuri, Alpine pregătește și o variantă Sport a lui A110. Aceasta ar urma să mizeze pe același propulsor de 1.8 litri, dar puterea oferită va crește până la 300 de cai. În același timp, accelerația de la 0 la 100 km/h va fi realizată în mai puțin de 4 secunde.

Comentarii (8)

  • Io zic ca masina asta se va vinde foarte bine daca va avea un pret decent...Datele pe hartie sunt si ele destul de bune designul e si el destul de fain chiar daca te duce asa putin cu gandul la porsche,nu ca l-ar copia.Deci una peste alta succesul bate la usa.
    11 4
  • Unde e tipul ala care ma critica atunci cand intrebam de ce nu pun inca in productie masina??
    3 4
  • delicioasa...
    4 0
  • Numai noi n-am avut norocul să vedem un model Dacia similar :)
    Acum, pe bune, nu am putea avea o Dacia 1100 reloaded? Bineînțeles, cu propulsie și cu motor spate sau chiar central, nu că surogatele actuale ale lui Cinquecento sau Beetle!
    5 0
  • @LR...aici e vorba de bani nu de nostalgii !
    3 2
  • @q

    O.K.
    Dar ce, Dacia Logan e gratis?
    Sau, dacă te referi la bani, ca afacere, crezi că Automobile Dacia nu e rentabilă? Din ce știu, au un profit destul de bun. De ce nu s-ar juca un pic? Deranjează pe Renault? Cei care îndrăznesc ies, pântla urmă, câștigători.
    4 0
  • scrambl3r
    va arata super masina culori sport, are specuri bune, daca va avea si pret bun, sigur nu va duce lipsa de clienti.
    0 0
  • gogu tractoristu
    In antepenultima poza, mi s-a parut ca vad o femeie cu coada. In penultima poza, pare a fi un barbat. Oare cum o fi masina asta?
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru