Skoda Fabia R5 a ajuns la borna 200: în 3 ani, modelul cehilor s-a impus în peste 400 de raliuri

de Cornel Șocariciu, Foto | Attila Szabo
Duminica, 20.05.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda Fabia R5 a devenit cel mai bine vândut model destinat motorsportului produs de constructorul din Cehia. 200 de unități au fost livrate din 2015 și până astăzi.

La finalul anului 2014, Skoda publica primele imagini cu Fabia R5, model dedicat raliurilor. Omologarea noului Skoda Fabia R5 a avut loc în 2015, iar de atunci și până astăzi, cehii au vândut 200 de exemplare.

Astfel, Fabia R5 devine cel mai bine vândut model destinat motorsportului produs de constructorul din Mlada Boleslav. Conform oficialilor Skoda, 89 de echipe private folosesc cel puțin un exemplar Fabia R5.

Mai mult decât atât, în toată această perioadă, modelul constructorului ceh a câștigat 414 evenimente desfășurate în 57 de state. În 2017, echipa de uzină s-a impus în cadrul WRC 2, categorie care face parte din Campionatul Mondial de Raliuri. În plus, tot în 2017, Pontus Tidemand a devenit campion mondial WRC 2 alături de Fabia R5.

Modelul constructorului ceh are 1.230 de kilograme și folosește un motor de 1.6 litri turbo care produce aproximativ 280 de cai putere și 420 Nm. Resursele sunt puse în valoare cu ajutorul unei transmisii secvențiale cu cinci rapoarte și prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală.

Viteza maximă dezvoltată se apropie de 200 km/h.

Câteva exemplare Skoda Fabia R5 pot fi admirate și în Campionatul Național de Raliuri. Anul acesta, Dan Gîrtofan, Valentin Porcișteanu, Titi Aur (foto) și Costel Cășuneanu au luat startul alături de Fabia R5.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru